Cetatea Albă

Locaţie Cetatea Albă

Amplasată la gura de vărsare a râului Nistru în Marea Neagră, într-un loc frumos şi de importanţă strategică evidentă, Cetatea Albă a fost atestatăă arheologic încă din antichitate. Astăzi, Cetatea Alba este un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa).

 Istoric Cetatea Albă

În secolul VI î.Hr. în locurile descoperite de greci se afla colonia Tiras, mai bine zis o cetate-polis grecească şi greco-romană suprapusă după unii cercetători pe cetatea medievală succesiv bizantină, genoveză, românească, turcească având în aceste perioade numele respective de origine.

Grecii o numeau Levcopilis, dacii – Vidava, romanii – Alba Iulia, genovezii – Moncastro sau Maurocastro, turcii – Akkerman, ruşii Belgorod.

Menţionată mai întâi ca aşezare construită de grecii din Milet, sub denumirea Tyras, după numele antic al fluviului Nistru şi amplasată conform documentelor pe insula formată de cele două braţe ale deltei râului Nistru (Tyras).

În timpul lui Burebista, cetatea se numea Tyras şi ţinea de regatul dacic al lui Burebista. În secolele I-IV d.Hr. cetatea se afla sub stăpânire romană.

La sfârşitul secolului XIV-lea (1392), Cetatea Albă a intrat sub stăpânirea moldovenilor, dobândind o mare importanţă în timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi mai ales, a lui Ştefan cel Mare, ca fortăreaţă de apărare împotriva turcilor.

Cetatea Albă era considerată, alături de Cetatea Chilia (situată la gurile Dunării), "poarta creştinătăţii" şi "cheia a toată Ţara Moldovei, a Ungariei şi Ţării de pe Dunare" sau "plămânii Moldovei”.

Rolul lor strategic în stoparea expansiunii otomane era recunoscut de sultanul Mehmed al II-ea încă din 1462: "atâta timp cât Chilia şi Cetatea Albă sunt ale valahilor şi Belgradul sârbesc e al ungurilor, noi nu vom putea învinge cu totul pe ghiauri" (Nicolae Iorga).

După numeroase iîncercări nereuşite, la 30 iulie 1484, o puternica oaste turco-tătară, condusă de sultanul turc Baiazid al II-lea, a asediat Cetatea Albă pe timpul domnitorului Ştefan cel Mare, cetatea căzând sub ocupaţie otomană la 5 august a aceluiaşi an.

Cetatea Albă, perla pierdutăa lui Ştefan cel Mare     

Autor: COSTIN ANGHEL    http://www.jurnalul.ro

Pe vremurile domnitorului moldav, cetatea de la Dunăre era considerată unul dintre bastioanele importante ale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe ale Moldovei. Acum, la câteva sute de ani după, de stăpânirea lui Ştefan cel Mare nu-ţi mai vorbesc decât cel mult pietrele. Istoria s-a rescris la Cetatea Albă.

Drumul spre Basarabia de Sud reprezintă pentru călătorul român o adevărată aventură. Treci de vama românească pe la Giurgiu, treci de cea moldovenească şi după numai un kilomentru intri în vama ucraineană. Aici ai nevoie de răbdare, prea repede... nu scapi. Ai timp săt e gândeşti că odată aici a fost România, a fost istorica regiune Bugeac. Şi că, pe vremuri, stăpânitori erau regii daci sau domnitorii români. De la Burebista la Ştefan cel Mare. Oare ce a mai rămas în urma lor? Amândoi au ridicat sau au consolidat o cetate de legendă. Cetatea Albă-Belgorod-Dnestrovski. Ai ceva de mers până la ea. Drumurile nu sunt într-o stare prea bună, începi chiar să le apreciezi pe cele din România. 

Dar odată ajuns, vei vedea că tot efortul a meritat. Silueta impunătoare a cetăţii care străjuieşte vărsarea Nistrului în Marea Neagră, prin limanul Nistruli, se zăreşte de departe. Pe măsură ce te apropii, te copleşeşte. Treci podul de piatră şi te întâmpină şanţurile de apărare. Ar putea înghiţi o armată. Zidurile groase de câţiva metri, înalte de alte câteva zeci îţi dau şi ele impresia de inexpugnabilitate. Şi, totuşi, de-a lungul timpului a fost cucerită. Ba de români, ba de turci. Acum au cucerit-o scribii unei istorii mutilate.

Amintirile cetăţii, după naţionalitate

Anatolie Popescu, unul dintre marii români ai locului, spune o poveste interesantă, dar dureroasă despre cetate.

"La intrare era stema lui Ştefan cel Mare. Au scos-o spunând că o duc la Odessa s-o restaureze. Nici nu au scos-o bine şi au zis c-au pierdut-o. La fel cum vor săpiardăce este românesc aici. Ghizii cetăţii spun vizitatorilor istorii diferite. Despre ce-au făcut românii aici îţi vorbesc numai dacăle spui căeşti român, altfel nu suflăo vorbă. De parcănoi n-am fi trecut pe aici... Priviţi! La porţi sunt lemne de stejar de pe vremea luiŞtefan, datate istoric. Nu ţi se spune asta... nu se spune nimic!" 
Anatolie Popescu

Cetatea atrage. Vin vizitatori. Înăuntru, pe zidurile late de apărare se caţără turiştii dornici de fotografii la înălţime. Fortul din mijlocul cetăţii stă nemişcat ca un centru de univers. Nu mai apără creştinătatea de păgâni, în schimb, Cetatea Albă se împute cu miresmele de friptane şi chiolhanuri. Istoria cetăţii se rezumă acum la petreceri, la grătare şi peturi de bere ciocnite pe iarba din interiorul fortificaţiei. Pe cât este de frumoasă cetatea, de impunătoare, pe atât de nefericită trebuie să fie ea. Cu stăpânii alungaţi din istorie, cu viaţa ciopârţită de interesele unor noi stăpâni.