Bogdan-Vodă

Bogdan Vodă, mai demult Cuhea, este un sat în judeţul Maramureş, Transilvania, România. Este reşedinţa comunei Bogdan Vodă.

Localitatea este situată pe Valea Izei, în partea de sud-est a judeţului Maramureş, pe DJ 186 şi DJ 188 la 100 km de municipiul Baia Mare şi 50 km de Sighetu Marmaţiei, la o altitudine medie de 400m.

În această zonă valea se lărgeşte puţin, iar dealurile mai joase comparativ cu împrejurimile muntoase (dar ajungînd la 600 m altitudine) şi mai puţin împădurite, dovedesc o activitate economică intensă încă din Evul Mediu. Aici se varsă pârâurile Ieud şi Valea Satului în râul Iza, fiind prin urmare un punct important la confluenţa drumurilor care duc spre Ieud, respectiv Vişeu cu culoarul Izei.

Agricultura zonei e reprezentată mai ales de livezi şi fânaţe pe dealuri, iar în vale terenul e potrivit pentru cultivarea cartofilor.

Munţii Ţibleş cu o altitudine de peste 1800m se pot vedea înspre Sud-Est iar Munţii Rodnei cu vârful Pietrosu (2303m altitudine) înspre Est.

Săpăturile arheologice din zona Zneamăn au relevat existenţa aşezării încă din epoca bronzului, dar şi din epoca ulterioară a fierului (Hallstatt).

Localitatea s-a numit în trecut Cuhea, fiind menţionată pentru prim oară sub această denumire în 1352.

A fost pentru o perioadă locul de reşedinţă a voievozilor români din Maramureş. In acea vreme a fost ridicată o fortificaţie pe malul înalt al Izei, dinspre miazăzi, cercetată cu ocazia săpăturilor arheologice din 1984 conduse de Radu Popa pe locul numit Grădina lui Cârlig şi o biserică din piatră în lunca Izei, ale caror ruine se mai pot vedea şi acum.

De aici a plecat în 1359, împreună cu oştenii săi cei mai de seamă, voievodul Bogdan către Moldova.

În 1365, localitatea împreună cu satele învecinate (Ieud, Bocicoel, amândouă Vişaele, Moisei, Borşa, Sălişte şi Săcel) vor fi dăruite de regele Ungariei, Ludovic I de Anjou lui Balc si Drag, nepoţii lui Dragoş Vodă alungaţi din Moldova de Bogdan, şi ctitori ai mănăstirii din Peri, drept recompensă pentru pagubele suferite.

Ultima năvălire a tătarilor din 1717 a trecut prin foc bisericile de lemn din Maramureş, atunci arzând şi biseica de lemn din Cuhea. Aici, pe locul vechii biserici a fost construită actuala biserică de lemn cu hramul „Sf. Nicolae” la 1718 specifică arhitecturii maramureşene.

Dar şi existenţa acestei biserici, bine păstrată pînă acum, a fost marcată de tulburări. In perioada 1992 - 1994 s-a început construcţia noii biserici de zid, care sa fie suficient de încăpătoare pentru comunitatea ortodoxă din comună. Dar biserica veche era propusa pentru lista monumentelor UNESCO, iar regulamentul nu permite amplasarea constructiilor într-o zonă de protecţie de 100 m.

Cu toate eforturile preotului, care a găsit mai multe soluţii de amplasare a bisericii în zona centrului satului, nu s-a găsit susţinere din partea autoritaţilor. Acestea recomandau contrucţia la capatul unui cimitir mărginaş, soluţie care nu era acceptată de săteni, pentru că biserica reprezintă în mod tradiţional centrul comunităţii. Atunci, sub presiunea nevoii de a avea o biserică nouă, s-a început construcţia lîngă biserica veche. Acest fapt i-a afectat statutul, astfel că una dintre cele mai frumoase biserici maramureşense nu a reuşit să intre în patrimoniul UNESCO. (Se poate menţiona că biserica nouă nu este singura contrucţie din perimetrul de protecţie, pentru ca în acea zona se află şi case.)

Credincioşii greco-catolici, care reprezintă aproximativ 4,25% din populatia comunei, au solicitat retrocedarea bisericii monument. După un şir de procese la Vişeu, Sighet, Baia-Mare şi Cluj au obţinut dreptul de folosinţă al bisericii pînă cînd vor putea să-şi construiască un nou lăcaş. Decizia a fost contestată la Bucureşti, unde a şi fost anulată. Căţiva din membrii comunităţii greco-catolice au încercat, totuşi, să preia cu forţa biserica în virtutea deciziei de la Cluj, dar au fost opriţi. Situaţia s-a rezolvat în cele din urmă pe cale paşnică, iar credincioşii greco-catolici au început contrucţia unei biserici noi, lucrare la care primesc şi sprijinul credincioşilor ortodocşi.

În istoria recentă a localităţii s-a remarcat pesonalitatea lui Vasile Deac zis "Moşu" care a condus comuna Bogdan Vodă timp de 3 decenii, trecând prin multe evenimente şi schimbări, inclusiv cele din 1989. Figură sobră şi plină de întelepciune, amintind de "sfatul batrânilor" cel din vremurile de demult, el va lăsa moştenire noilor generaţii, alături de casa tradiţională în care locuieşte şi care a fost inclusă în patrimoniul naţional, monumentul voievodului Bogdan şi biserica cea nouă al carei ctitor moral este.