Biserica Sfântul Ioan Botezătorul Piatra Neamţ.

Biserica domnească a fost zidită în anii 1497-1498 şi, alături de cele de la Borzeşti şi Războieni, se distinge printr-o factură arhitecturală aparte  ce se va numi mai târziu stil moldovenesc. E  o îmbinare între construcţiile cu plan dreptunghiular şi bolţi semicilindrice cu cele cu plan trilobat şi turlă pe naos. Pe parcursul veacurilor a suferit unele modificaţii : călătorul Bandini menţionează că biserica a fost „maltratată prin ultimele restaurări” – se vorbeşte despre deschiderea arcadei de centru între naos şi pronaos.  În secolul al XVIII-lea i s-a mai adăugat un pridvor, din fericire lichidat în perioada interbelică la insistenţele lui Nicolae Iorga. Iar la începutul secolului al XIX-lea  a fost lărgită din interior. Biserica  Curtea Domnească şi turnul au fost împrejmuite cu un zid de piatră ulterior distrus că să se poată ridica alte clădiri. Biserica are câteva icoane,  evanghelii , o biblie şi câtevea obiecte bisericeşti vechi.

Turnul lui Ştefan cel Mare de la Piatra Neamţ.

Turnul-clopotniţă face parte din complexul arhitectural Curtea Domnească de la Piatra Neamţ. Ridicat în 1499, lângă biserica Sf. Ioan, pe timpul domnitorului, nu prea a suferit modificări importante.  În formă unei prisme, semănând cu o mică fortăreaţă, construcţia a fost executată din piatră cu câteva brâie de cărămidă. Pe alocuri mai pot fi văzute discurile mici de teracotă smălţuită colorată, procedeu atât de des întâlnit la mănăstirile ridicate de Ştefan cel Mare. Ceasul actual a fost montat în 1920 fiind reparat de mai multe ori. În odaia clopotelor sunt 4: cel mare din secolul al XVII-lea, al doilea din secolul al XIX-lea, iar celalte două din 1979. La mijlocul secolului al XIX-lea s-a construit o încăpere pentru „păzitorii de foc” peste ultimul nivel medieval al turnului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea  în Turnul lui Ştefan cel Mare urca după masă şi se nevoia Moşul Gheorghe Lazăr ca un adevărat sihastru. În locul acesta el a trecut la nefiinţă.


Nu sunt produse în această categorie.