Mănăstirea Dealu video Pasii pelerinului clic AICI
Biserica actuală e ctitoria lui Radu cel Mare. Mănăstirea Dealu are şi ea o legendă. Se ştie că Radu cel Mare l-a adus pe Patriarhul Nifon ca să fie mitropolit al ţării. Dar nu după mult timp între ei doi s-a iscat un conflict din cauza jupânesei Caplea, sora domnitorului. Ea vroia să se căsătorească cu un boier ce avea soţie şi copii. Mitropolitul nu a fost de acord şi Radu cel Mare l-a alungat din ţară. La plecare mitropolitul i-a spus: „...o să mă cauţi , dar nu mă vei găsi”. Şi mitropolitul plecă la Athos. Nu trece multă vreme şi domnitorul se îmbolnăveşte grav, nimeni nu-l poate vindeca şi el cere să fie chemat Sf. Nifon, să-i ceară iertare, dar i se spune că a murit. Moare şi domnitorul. Dar în fiecare noapte se auzea gălăgie din mormânt şi dimineaţă tot mormântul era plin de viermi. Domnitorul ţării, Neagoe Basarab, care era fiul duhovnicesc al Sf. Nifon, îşi dă seama că e vorba de un blestem şi decide să aducă moaştele Sfântului Nifon din Athos. Le aduce, le pune pe mormântul lui Radu cel Mare şi toată noaptea stă în rugăciuni. Mormântul se zguduie şi se face linişte. A doua zi viermii nu mai apar şi domnitorul înţelege, că Radu cel Mare a fost iertat. La mănăstirea Dealu e înmormântat Radu cel Mare, Jupâniţa Caplea şi se află mormântul cu capul lui Mihai Viteazul. Pictura iniţial a fost realizată de Dobromir din Târgovişte. Biserica a fost zidită pe piloni de stejar ce îi îngăduie o anumită mişcare în timpul cutrmurilor. În perioada medievală aici era un renumit centru de miniatură şi xilogravură a ţării. Pictura actuală a fost realizată de Sofian Boghiu, basarabean şi mare duhovnic al secolului XX. În incinta mănăstirii funcţionează un muzeu.
Nu sunt produse în această categorie.