Mănăstirea Polovragi
Este aproape de Peştera Polovragi, pe care a şi administrat-o timp de 300 de ani.
Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaş sunt Radu şi Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menţionaţi într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481).
Timp de peste un secol şi jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt lăcaş, pentru ca în anul 1645, satul Polovragi să fie în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, fiul lui Hamza. Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, aşa cum se proceda frecvent în epocă, păstrând partea cea bună a acestora. După Danciul Pârâianu şi înaintaşii acestuia, Constantin Brâncoveanu poate fi socotit, al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi.
Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce priveşte iconografia cât şi execuţia tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul.
Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud printr-o poartă masivă deasupra căreia se înalţă clopotniţa ridicată în epoca lui Constantin Brâncoveanu. Printr-o poartă din zidul nordic al incintei mănăstirii se pătrunde în cea de-a doua incintă unde se află bolniţa, ctitorie a egumenului Lavrentie, la 1732, fiind pictată la 1738.
De o parte şi de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în ţară noastră ale mănăstirilor româneşti închinate la Sfântul Munte Athos. Chiliile şi celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud şi vest, formând alături de zidul de incintă de pe latura de nord o adevarată cetate de apărare.
Nu sunt produse în această categorie.
