Mănăstirea Mihai Vodă - Turda

Marele domnitor Mihai Viteazul are locul de veci în Turda, unde "a căzut ca un copaciu", cum frumos glăsuieşte cronicarul.

Iniţial, pe acest loc, doamna Stanca, soţia Voievodului (cu învoirea principelui Gabriel Bathory) a reuşit să ridice în anul 1613 o capelă în stil bizantin sub forma unei troiţe, distrusă ulterior intenţionat de către naţionalişti fanatici maghiari. În anul 1923, Societatea Femeilor Ortodoxe din Turda, a înălţat pe locul supliciului, în locul fostei capele, o troiţă de lemn, lucrată în stil românesc, care se păstrează la Muzeul de istorie din Turda (din anul 1977).

Monumentul nou (obeliscul) a fost inaugurat în 8 mai 1977. Înalt de 1601 cm, îm formă de sabie, are trei laturi, simbolizând cele trei principate române unite sub Mihai Viteazul în anul 1601. La baza fiecărei laturi se află stemele celor trei principate române, execuitate din marmură albă (la fel ca şi placa mormântului). Pe obelisc, în partea din faţă , se află efigia de bronz cu chipul lui Miahai  Viteazul.

În dreapta obeliscului se află mormântul Voievodului, acoperit de o lespede pe care este reprezentat în basorelif stema ţărilor române unite. După un sfert de veac, la 10 septembrie 2002, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Bartolomeu Anania, a fost pusă piatra de temelie a Mănăstirii Mihai Vodă - Turda. S-a considerat necesar ca pe locul unde a fost ucis ca martir al neamului Marele Voievod Mihai Viteazul să se înalţe un aşezământ mănăstiresc, În care să de oficieze necontenit rugăciuni în memoria Domnitorului Unificator de Ţară.

Lucrările de construcţie au fost încredinţate vrednicului părinte Vasile Ştiopei de la Parohia Oprişani-II din Turda, ctitor renumit de lăcaşuri sfinte.

Biserica mănăstirii este edificat, fiind pregătită pentru stratul de pictură în frescă. Este lucrată în stil bizantin, cu borduri de cărămidă în exterior, acoperişul învelit în tablă de cupru, iar pe frontispiciu s-a realizat un mozaic ce reprezintă pe Maica Domnului şi Sfinţii Arhangheli, protectori ai lăcaşului monahal.

Mănăstirea Necropolă este o copie arhitecturală şi, în acelaşi timp, o restituire a demnităţii vechii mănăstiri Mihai Vodă din Bucureşti, ctitorie a Voievodului din 1591, pe vremea când era ban al Craiovei, şi care a fost mutilată în vremea regimului comunist. Sfânta mănăstire a fost pusă sub ocrotirea Sfinţior Arhangheli Mihail şi Gavriil, prăznuiţi pe 8 noiembrie.

(După pliantul Sfintei Mănăstiri Mihai Vodă din Turda)


Mormântul lui Mihai Viteazul se află la cca 3 km sud de Turda. Aici a fost îngropat trupul lui Mihai Viteazul (capul a fost dus la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviste, fosta capitală a Țării Românești).

Troiţa a fost ridicată şi la recomandarea și la dorința Regelui Ferdinand I, exprimată la vizita sa, împreună cu Regina Maria, prin Turda în anul 1919. Realizarea Troiței a fost posibilă și cu sprijinul „Societății monumentelor istorice” din București. Troița de lemn, în prezent expusă la Muzeul de Istorie din Turda (din anul 1977), este lucrată în stil popular. Ea are gravată inscripția: „Aici a fost răpus marele voievod Mihai Viteazul la 9 august 1601”.

Monumentul nou (obeliscul) a fost inaugurat pe data de 5 mai 1977. Înalt de 1601 cm (evocă anul morții 1601), obeliscul este opera sculptorului Marius Butunoiu. Este confecționat din beton armat, placat cu travertin de Rușchița, pe un soclu dreptunghiular din tuf vulcanic. Are trei laturi, simbolizând cele trei principate române unite sub Mihai Viteazul în anul 1601. La baza fiecărei laturi se află stemele celor trei principate române, executate din marmură albă de Simeria (la fel ca și placa mormântului) de către artistul clujean Vasile Rus Batin.

În vecinătatea monumentului a fost construită în anul 2005 Biserica Mihai Vodă, copie după Biserica Mihai Vodă ridicată la București de către Mihai Viteazul.



Mihai Viteazul comemorat la Mănăstirea Mihai Vodă din Turda
Mihai Viteazul comemorat la Mănăstirea Mihai Vodă din Turda
 

În fiecare an pe 9 august, voievodul Mihai Viteazul este comemorat la Mănăstirea Mihai Vodă din Turda, aşezământ monahal ridicat pe locul unde a fost ucis unificatorul principatelor române. Anul acesta, la împlinirea a 410 ani de la trecerea sa la Domnul, Mihai Viteazul a fost comemorat prin mai multe manifestări religioase, militare şi artistice. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a oficiat aici, începând cu ora 9.30, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de un Parastas pentru marele voievod. Au participat exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, protopopul de Turda, pr. Daniel Crişan, consilierul pe protocol din eparhie, arhid. Claudiu Grama. 

La finalul Sfintei Liturghii, după cum ne informează Radio Renaşterea, a avut loc şi instalarea oficială a noii stareţe a Mănăstirii Mihai Vodă, maica Andreea, care a venit, alături de alte 3 maici, de la Mănăstirea Salva din Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, i-a fost înmânată o diplomă de aleasă cinstire părintelui ctitor Vasile Şteopei, care s-a implicat în construirea acestei mănăstiri, biserica fiind copie fidelă după biserica Mihai Vodă din Bucureşti, dar şi în construirea corpurilor de chilii. După slujba de pomenire, părintele Dorin Sas s-a ocupat de un program artistic, o scenetă istorică, ce s-a realizat la mormântul voievodului.

În cuvântul său, Părintele Mitropolit Andrei a subliniat câteva dintre virtuţile lui Mihai Viteazul: „A fost un om de credinţă profundă şi ctitoriile pe care le-a făcut sunt rodul credinţei lui, Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti şi, de ce nu, Catedrala din Alba Iulia, după ce a unit cele trei ţări române. Cine iubeşte cronicile şi scrierile istoricilor va găsi multe alte motive care ne fac să credem că Mihai Viteazul a fost un om profund religios. O altă virtute pe care o avea Mihai Viteazul a fost râvna misionară”.

Monumentul de la Mănăstirea Mihai Vodă

S-a considerat necesar ca pe locul sacru unde a fost ucis, ca martir al neamului, marele voievod Mihai Viteazul, să se înalţe un aşezământ mănăstiresc unde să se oficieze necontenit rugăciuni în memoria domnitorului unificator de ţară. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, pe 10 septembrie 2002, a fost sfinţită piatra de temelie pentru noul locaş, lucrările de construcţie a mănăstirii fiindu-i încredinţate preotului Vasile Şteopei de la Parohia Oprişani II din Turda, ctitor al mai multor biserici.

În acest loc există de mai mulţi ani un monument în cinstea voievodului Mihai Viteazul. La mormântul lui, Societatea Femeilor Ortodoxe din Turda a ridicat, în anul 1923, în locul fostei capele, o troiţă din lemn lucrată în stil românesc, care se păstrează la Muzeul de Istorie din Turda din 1976. 

Monumentul nou, care există acum, a fost inaugurat pe 8 mai 1977. Câteva caracteristici ne prezintă maica Andreea: „Monumentul nou are 1601 cm., în formă de sabie, are trei laturi simbolizând cele trei principate române unite de Mihai Viteazul în anul 1601. La baza fiecărei laturi se află stemele celor trei principate, executate din marmură albă, la fel ca placa mormântului. În dreapta obeliscului se află mormântul voievodului, acoperit de o lespede pe care este reprezentată în basorelief stema României”. 
 Potrivit maicii Andreea, biserica Mănăstirii Mihai Vodă este pregătită pentru stadiul de pictură în frescă. Este lucrată în stil bizantin, cu borduri de cărămidă în exterior. Pe frontispiciu s-a realizat un mozaic reprezentând-o pe Maica Domnului şi pe Sfinţii Arhangheli, protectori ai locaşului monahal. „Mănăstirea necropolă este o copie arhitecturală şi o restituire a demnităţii vechii mănăstiri Mihai Vodă din Bucureşti, ctitoria voievodului din 1591, pe vremea când era ban al Craiovei”, a arătat maica Andreea.

 

AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu sunt produse în această categorie.