Mănăstirea Râmeţ

Mănăstirea Râmeţ cu Hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

„Pelerinul care vine astăzi la Râmeţ are prilejul să plece îmbogăţit sufleteşte acasă şi râvnind ca prin rugăciunile nevoitorilor de aici să iasă biruitor în lupta cu răul.” Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei

„Tocmai în vale te cobori prin pietriş, subt această întreită cunună sălbatică, vechea mănăstioară vorbeşte despre un trecut lung de sărăcie şi primejdie”. Nicolae Iorga

Mănăstirea Râmeţ, una dintre cele mai mari mănăstiri din Transilvania, este o vatră străveche de rugăciune şi cultură, zidită cu dragoste şi jertvă, unde de sute de ani este preamărită şi apărată dreapta credinţă.

Străjuită de culmele stâncoase ale Munţilor Trascăului, mănăstirea este localizată pe raza comunei Râmeţ, judeţul Alba, într-un cadru natural plin de poiezie, lumină şi culoare, care te sustrage oricărei descrieri şi te poartă mai presus de simţul comun.

Mănastirea Râmeţ-Alba. Mănăstirea Râmeţ din Munţii Apuseni, este una din cele mai vechi mănăstiri româneşti. A fost întemeiată pe la începutul secolului XIII de vestiţii eremiţii ce se nevoiau în peşteri pe valea pârăului Râmeţ. Pe parcursul veacurilor vechea mănăstire a avut mai mulţi ctitori istoria păstrând numele doar a câtorva: Radu Vodă cel Mare, Matei Corvinul, Mihai Viteazul etc. Fiind o vatră de sihăstrie renumită, istoria ne-a păstrat numele unui ales ierarh din părţile locului a Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeţ. Tradiţia orală a păstrat numeroase legende despre viaţa acestui cuvios egumen. Una din ele spune că sfânul cunoscându-şi dinainte sfârşitul şi-a chemat ucenicii, şi-a luat rămas bun de la ei şi şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos. Fiind în munţi, asinul l-a adus singur la mănăstire. Tradiţia mănăstirii spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie, au început clopotele de prin sate să sune singure.  Nu mai puţin frumoasă este istoria găsirii moaştelor sale. Mănăstirea a fot distrusă de armata generalului Bukow în 1762. În locul ei în 1792 este ridicată o biserică de mir mănăstirea fiind redeschisă abia în 1940. Astfel locul unde fusese îngropat Sfântul Ierarh Ghelasie nu-l mai ştia nimeni. În vara anului 1924, în urma unei ploi, s-a spălat pământul şi s-au descoperit moaştele sfântului. Apa a luat capul sfântului, a ocolit biserica mănăstirii de trei ori, şi l-a pus pe fereastra altarului.