0 opinii / Spune-ţi opinia
PELERINAJ GRECIA ȘI INSULELE PAROS, AMORGOS, ASTYPALEA
28 Ianuarie - 04 Februarie 2025
15 - 22 August 2025
Ziua 1: Plecarea din Iași ora 04.00 din fața Palatului Culturii, iar din București, ora 10.00, (ieșirea spre Giurgiu) spre Sidirokastro, Grecia. Cazare Hotel. Cina.
Ziua 2: Micul dejun.
Mănăstirea Sf. Mc. Efrem Sirul din Kontariotissa, ne vom închina la mâna Sf. Efrem Sirul (dacă timpul ne permite).
Plecăm spre Portul Pireas de unde vom lua feribotul spre Insula Paros, traseu de 4 h.
Cina. Cazare Hotel Paros.
Ziua 3: Micul dejun.
Mănăstirea Panaghia Myrtidiotissa - Thapsana. Ne vom închina la mormântul și racla cu moaștele Sf. Cuv. Filotei Zervakos, ucenicul Sf. Ier. Nectarie.
Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Longovarda, unde a fost stareț Sfântul Cuvios Filotei Zervakos (acces doar pentru bărbați).
Biserica Panaghia Ekatontapiliani (Atotsfânta cu o sută de porți), ctitorită de Sf. Împărat Constantin cel Mare, la cererea mamei sale, Sfânta Elena. Ne vom închina în biserica unde s-a rugat Sfânta Elena, cât și la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Totodată, ne vom închina la mormântul Sfintei Cuvioase Teoctisa din Lesvos, cât și la racla cu mâna ei.
Mănăstirea Schimbarea la Față a Sfântului Cuvios Arsenie din Paros, făcătorul de minuni. Ne vom închina la moaștele sale, cât și la mormântul său făcător de minuni. Participare la Slujba de Priveghere în cinstea Sf. Cuv. Arsenie.
Cazare Hotel. Cina.
Ziua 4: Micul dejun.
Mănăstirea Schimbarea la Față a Sfântului Cuvios Arsenie din Paros, făcătorul de minuni. Ne vom închina la moaștele sale, cât și la mormântul său făcător de minuni. Participare la Sfânta Liturghie în cinstea Sf. Cuv. Arsenie.
Mănăstirea Sf. Gheorghe Langadas.
Vizităm și alte locuri importante din insulă. Timp liber. Cazare Hotel. Cina.
Ziua 5: Micul dejun.
Traversăm cu feribotul spre Insula Amorgos.
Mănăstirea Hozoviotissa. Ne vom închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Timp liber. Cazare Pensiuni. Cina.
Ziua 6: Micul dejun.
Mănăstirea Hozoviotissa. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Dacă timpul și orarul feribot-ului ne permite vom merge și pe Insula Astypalea.
Ziua 7: Micul dejun. Luăm feribot-ul spre Pireas. Nea Makri – Mănăstirea Bunavestire, moaștele Sf. M. Mc. Efrem cel Nou. Plecare spre Serres. Cazare Hotel. Cina.
Ziua 8: Micul dejun. Plecare spre România.
Tarif: 850 Euro, grup de 8 - 20 persoane, cameră dublă.
SUPLIMENT SINGLE: 210 EURO
AVANS MINIM:
300 EURO/PERS. în termen de 3 zile de la data rezervării, diferența se achită maxim cu 30 zile înainte de data plecării;
SUMA INTEGRALĂ pentru rezervări efectuate cu mai puțin de 30 zile înainte de data plecării.
Servicii incluse:
– Transport cu microbuz 8+1 sau 20 locuri cu AC;
– 7 nopţi cazare cu demipensiune (mic dejun + cina) în Hoteluri / Pensiuni 3-4* în camere duble (clasificare locală)
- 4 Feribot-uri Pireas - Paros - Amorgos - Astypalea - Pireas;
– Însoţitor de grup preot / teolog
Servicii neincluse:
- Prânzul;
- Asigurarea medicală.
CONDIȚII DE RETRAGERE:
a.) 30% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face cu mai mult de 30 zile calendaristice înainte de data plecării;
b.) 50% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face in intervalul 29-20 de zile calendaristice înainte de data plecării;
c.) 100% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face într-un interval mai mic de 19 zile înainte de plecare sau pentru neprezentarea la program.
Aceste penalizari se aplica in toate cazurile, cu exceptia celor in care programul valorificat / confirmat are propriile reguli de achitare, anulare, penalizare. In acest caz se aplica regulile speciale ale fiecarui program in parte.
IMPORTANT!!! Programul poate suferi modificări, din cauza orarului feribot-urilor, însă toate obiectivele propuse vor fi atinse.
- Organizăm pelerinaje în Grecia și în Athos în orice perioadă a anului.
- Oferim locuri GRATUITE preoților sau persoanelor care organizează grupuri de minim 8 persoane.
- Preluăm pelerinii și din Aeroportul Makedonia din Salonic.
Etichete: Pelerinaj Grecia Paros Amorgos Astypalea